Start Competiţia Tinereţii 2021 – 2022

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj dau startul celei de a XIII-a a Competiţiei Tinereţii. Concursul este organizat în parteneriat cu instituţii publice şi asociaţii nonguvernamentale, fiind susţinut financiar de către Ministerul Tineretului şi Sportului. Acesta se desfăşoară în perioada septembrie 2020 – iunie 2022.

Menţionăm că, tema acestei ediţii este “Youth ReACTION”. Prin alegerea acestei teme se urmăreşte valorizarea inteligenţei, creativităţii şi potenţialului creativ al tinerilor în contextul candidaturii municipiului Craiova la titlul de Capitala Tineretului din Romania 2023.

În cadrul Competiţiei Tinereţiii 2021 – 2022, s-au înscris un număr de 13 licee: Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Liceul Tehnologic Căi Ferate, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Liceul „Charles Laugier”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic Independenţa, Liceul „Voltaire”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”.

Şi anul acesta, organizarea Competiţiei Tinereţii a fost gândită a se desfăşura în contextul pandemic, majoritatea probelor urmând să se desfăşoare în mediul online. Participanţii la concurs vor avea posibilitatea să îşi demonstreze abilităţile în cadrul a şapte probe: Cultură Generală, Oratorie, Noi Antreprenori, Jurnalism, Probă Artistică , Descoperă Craiova,  Probă sportivă.

Precizăm că, prima probă, cea de Cultură Generală, se va desfăşura sâmbătă, 20 noiembrie 2021.

Dorim mult succes tuturor echipelor participante de la cele 13 licee din judeţul Dolj în cadrul Competiţiei Tinereţii 2021 – 2022.

Leave a Comment