PROMOTORI PENTRU DEMOCRATIE EUROPEANA 2017

vizual general

Ai între 18 şi 30 de ani? Eşti cetăţean al Uniunii Europene şi membru al unei asociaţii de tineret, studenţeşti sau al unui grup informal care desfăşoară acţiuni cu şi pentru tineri?

Biroul de Informare al Parlamentului European în România, alături de partenerii săi – Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Pro Democraţia (APD) şi Group of the European Youth for Change (GEYC) – te invită să afli mai multe detalii despre proiectul “Promotori pentru democraţie europeană” şi să te înscrii la cea de-a treia sa ediţie, care se desfăşoară în perioada aprilie-noiembrie 2017. Acest proiect îşi propune să implice în fiecare an câte 30 de tineri în promovarea democraţiei şi a valorilor care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene.
Ce îți oferă participarea la proiectul “Promotori pentru democraţie europeană”?
• Posibilitatea de a te implica în viaţa civică europeană şi de a aduce o schimbare în comunitatea ta locală;
• Posibilitatea de a participa la o serie de workshop-uri despre Uniunea Europeană,
• Parlamentul European şi valorile democratice europene;
• Ocazia de a acumula experiență în cadrul unui proiect european dedicat tinerilor din România;
• Ocazia de a cunoaşte alți tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung;
• Posibilitatea de a dialoga cu reprezentanţii României în Parlamentul European pe teme de actualitate şi de interes pentru tine;
• Posibilitatea de a vizita sediul central al Parlamentului European din Bruxelles.
Etapele proiectului:
1. 13 februarie – 5 martie 2017: perioada de înscriere
2. 20 martie 2017: anunțarea celor 30 de participanți selectați
3. 5 – 7 aprilie 2017: workshop-ul “Democrație europeană în acțiune”, organizat la Bucureşti
4. 6 – 26 mai 2017: organizarea şi implementarea de către participanţi a unor acţiuni de comunicare proprii pe teme europene, la nivel local
5. 09-10 noiembrie 2017: conferinţa de final pentru diseminarea şi evaluarea rezultatelor activităţilor desfăşurate
6. 26-29 noiembrie 2017: întâlnire cu deputaţi români în Parlamentul European la sediul central al instituţiei din Bruxelles
Află toate detaliile legate de proiect şi de modul în care poţi participa şi tu, consultând <http://www.europarl.ro/…/…/pdf/regulament_promotori-ed-3.pdf>

Regulamentul de înscriere şi participare. Termenul limită pentru înscriere este 5 martie 2017, ora 23.59.
Pentru întrebări suplimentare ne poţi scrie la adresa [email protected].

Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare

1. Introducere
Prezentul Regulament stabilește condițiile de înscriere şi participare la cea de-a treia ediție a
Proiectului “Promotori pentru democraţie europeană”, prezentate în mod etapizat, precum şi criteriile de evaluare a candidaturilor.
Proiectul “Promotori pentru democraţie europeană” este iniţiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, denumit în continuare “organizatorul”, şi desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Asociația Pro Democrația (APD) şi Group of the European Youth for Change (GEYC). Acest proiect se adresează tinerilor interesaţi cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, cetăţeni ai Uniunii Europene, membri ai asociaţiilor de tineret, ai asociaţiilor studenţeşti sau ai grupurilor informale care desfăşoară acţiuni cu şi pentru tineri.
1.1. Obiectivele proiectului
„Promotori pentru democrație europeană”, ajuns la cea de-a treia sa ediție, este un proiect complex care își propune să implice în fiecare an câte 30 de tineri în promovarea democrației și a valorilor care îi unesc pe cetățenii Uniunii Europene.
Proiectul vizează dezvoltarea de competențe în rândul participanților şi se desfăşoară pe parcursul a cinci etape obligatorii:
● Prima etapă o constituie perioada de înscriere şi evaluare a aplicaţiilor depuse (13 februarie – 20 martie 2017).
● A doua etapă – ulterior procesului de evaluare şi selecţie, o sesiune inițială de workshop-uri va fi organizată la București, în perioada 5-7 aprilie 2017.
● A treia etapă constă în organizarea şi implementarea de către participanţi la nivel local a unor acțiuni de comunicare proprii pe teme europene (6 – 26 mai 2017).
● A patra etapă va reuni toţi participanţii la un eveniment de prezentare şi evaluare a rezultatelor activităților desfășurate în luna mai (9-10 noiembrie 2017).
● În cadrul ultimei etape Promotorii se vor întâlni cu deputaţi români în Parlamentul European, la sediul central al instituţiei din Bruxelles, în perioada 26-29 noiembrie 2017.
NOTĂ: Toate etapele proiectului sunt obligatorii. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a exclude din proiect participanţii care se vor afla în imposibilitatea de a participa la cel puţin una dintre etape. Promotorii care au participat la toate etapele proiectului vor primi la final o diplomă de participare.
1.2. Principii generale
Accesibilitate
● Participarea la proiect este gratuită pentru participanţii selectaţi.
● Acţiunile de comunicare locală, întreprinse de Promotori în comunităţile lor vor avea caracter non-profit, iar accesul în cadrul acestora se va realiza cu titlu gratuit, cu scopul de a promova democraţia şi valorile care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene.
Responsabilitate
● Promotorii îşi asumă responsabilitatea pentru opiniile şi punctele de vedere exprimate în cadrul acţiunilor de comunicare proprii.
● Conţinutul mesajelor şi materialelor prezentate în cadrul evenimentelor locale aparţin Promotorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a organizatorilor.
● Biroul de Informare al Parlamentului European în România, alături de partenerii săi, va întreprinde acţiunile considerate necesare pentru a se asigura că informaţiile prezentate în cadrul evenimentelor locale sunt corecte. Organizatorii nu îşi asumă însă responsabilitatea pentru eventuale erori, omisiuni sau inexactităţi.
Echilibru politic
● Promotorii vor respecta principiul echilibrului politic în organizarea evenimentelor locale.
● În cazul în care la evenimentele locale vor participa reprezentanţi politici, Promotorii vor prezenta dovada invitării reprezentanţilor tuturor formaţiunilor politice relevante la nivel local, naţional sau european.
Eficienţa resurselor
● Organizatorii proiectului vor oferi sprijin exclusiv non-financiar în derularea activităţilor locale, punând la dispoziţia Promotorilor următoarele resurse: materiale de promovare şi de informare, materiale promoţionale (în limita stocurilor disponibile).
● Organizatorii vor pune la dispoziţia Promotorilor identitatea vizuală generală a proiectului, care va putea fi personalizată conform fiecărei acţiuni în parte. Logo-urile organizatorilor şi partenerilor săi vor fi utilizate doar cu acordul acestora.
● De asemenea, Promotorii vor beneficia de feedback pe parcursul etapei de planificare a activităţilor locale din partea organizatorilor şi partenerilor săi.
● Promotorii vor putea beneficia de sprijin în perioada de promovare a acestor acţiuni prin intermediul canalelor de comunicare ale organizatorilor şi partenerilor săi.
1.3. Calendar de desfăşurare
● 13 februarie – 5 martie 2017 (23:59): perioada de înscriere a candidaturilor. Înscrierea se realizează online, prin intermediul formularului de înscriere disponibil aici.
● 20 martie 2017: anunțarea celor 30 de participanți selectați.
● 5 – 7 aprilie 2017: workshop-ul „Democrație europeană în acțiune” va avea loc la București, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (str. Vasile Lascăr nr. 31).
● 17 aprilie 2017: transmiterea propunerii de acțiune îmbunătățită în urma workshop-ului „Democrație europeană în acțiune” şi comunicarea datei finale de organizare a acțiunii de comunicare locală.
● 6 – 26 mai 2017: perioada de desfăşurare a acțiunilor propuse de către participanţi.
● 5 iunie 2017: termen limită pentru trimiterea raportului privind activitatea desfășurată.
● 09-10 noiembrie 2017: evenimentul de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți, care va avea loc la București, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (str. Vasile Lascăr nr. 31).
● 26-29 noiembrie 2017: întâlnirea cu deputaţi români în Parlamentul European şi vizita de studiu la sediul central al instituţiei din Bruxelles.
Nota: Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica ulterior publicării acestui regulament datele de organizare a ultimelor două etape din proiect.
2. Condiții de înscriere şi participare
● Tinerii interesaţi cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, cetăţeni/rezidenţi ai Uniunii Europene, membri ai asociaţiilor de tineret, ai asociaţiilor studenţeşti sau ai grupurilor informale care desfăşoară acţiuni cu şi pentru tineri.
● Pentru a fi selectaţi, candidaţii trebuie să fi participat la realizarea a cel puțin unei acțiuni de comunicare, de activare socială, de advocacy sau de facilitare şi să nu fi participat la una din ediţiile anterioare ale proiectului „Promotori pentru democraţie europeană”.
● Cei interesaţi trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil aici,incluzând o propunere de cel puţin o acțiune de comunicare pe teme europene, cu componentă online și offline, adresată unui grup de minimum 30 de tineri din propriile comunităţi, cu vârste între 15 – 30 ani, pe care îşi propun să o realizeze cu sprijinul organizației din care fac parte, în intervalul 6 – 26 mai 2017.
Dintr-o organizație/ filială a unei organizații/ grup informal pot fi selectaţi maxim 2 membri. În cazul în care din partea unei organizaţii / filială a unei organizaţii/ grup informal se vor înscrie mai mult de 2 candidaţi, juriul va selecta maxim 2 dintre aceştia, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.
2.1 Criterii de selecție
Criteriile de acordare a punctajului sunt următoarele:
Criteriu
Punctaj maxim
Relevanţa aplicaţiei şi a obiectivelor
10
Descrieti pe scurt experienţa anterioară în organizarea unei acţiuni similare.
Menţionaţi de ce consideraţi acest proiect important pentru tineri şi comunitate şi descrieţi obiectivele prin care vă propuneţi să răspundeţi nevoii astfel identificate.
Descrieţi cum se raportează ideea dumneavoastră de acţiune la obiectivele proiectului “Promotori pentru democraţie europeană”.
Gradul de fezabilitate a activităților și a metodelor propuse pentru implementare
5
Specificaţi şi descrieţi activităţile acţiunii propuse şi metodele prin care vă propuneţi să implicaţi tinerii din comunitatea dumneavoastră.
Impact potenţial şi diseminare
5
Descrieţi care credeţi că va fi impactul acţiunii dumneavoastră în comunitatea vizată. Menţionaţi care sunt modalităţile prin care vă propuneţi să promovaţi acţiunea (atât în mediul online, cât şi offline).
Elemente de noutate şi inovare
5
Descrieţi acele elemente pe care le consideraţi inovatoare şi menţionaţi ce credeţi că va aduce nou proiectul dumneavoastră.
Punctaj maxim total: 25 de puncte.
Aceste 4 criterii vor fi evaluate pe baza informațiilor care vor fi furnizate în formularul de înscriere. Autorii celor mai bine punctate 30 de propuneri de acţiuni de comunicare vor intra în echipa promotorilor. În cazul unor punctaje egale, departajarea se va realiza pe baza punctajului obţinut la primul criteriu – “Relevanţa aplicaţiei şi a obiectivelor”.
3. Descrierea etapelor proiectului
3.1. ETAPA I – Perioada de înscriere şi evaluare a aplicaţiilor
● Înscrierile au loc în perioada 13 februarie – 5 martie 2017 (23:59).
Înscrierea se realizează online, prin intermediul formularului de înscriere disponibil la această adresă.
● Pentru întrebări şi detalii suplimentare legate de modul de desfăşurare a proiectului, cei interesaţi pot contacta organizatorii la adresa [email protected].
Obiective specifice:
(1) Acţiunile propuse de candidaţi vor aborda următoarele două teme:
a. 9 Mai – Ziua Europei (semnificaţie, valori europene)
b. Funcționarea Parlamentului European și a sistemului de instituții ale Uniunii Europene, ca garant al democrației, păcii, bunăstării și solidarității între cetățenii europeni
(2) Candidaţii trebuie să propună modalităţi cât mai atractive şi eficiente de a stimula interesul altor tineri pentru valorile și principiile democratice pe care le împărtășesc cetățenii Uniunii Europene, pentru democrația parlamentară europeană și modalitățile de implicare în viața comunității.
(3) În prezentarea ideilor de acţiuni de comunicare locală, candidaţii vor opta pentru unul din următoarele tipuri de evenimente:
● Evenimente de tip seminar de informare/dezbatere
● Evenimente non-formale (manifestări artistice, competiţii, evenimente de tip outdoor)
● Simulări ale procesului decizional european/ în cadrul unei comisii de specialitate a Parlamentului European
Un juriu format din reprezentanți ai Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Ministerului Tineretului și Sportului, Asociației Pro Democrația și Asociației Group of the European Youth for Change va selecta cei 30 de participanți la acest proiect pe baza aplicaţiilor înscrise de aceştia.
Aplicaţiile înscrise de reprezentanţi ai unei filiale a Asociaţiei Pro Democraţia sau aparţinând comunităţii GEYC nu vor fi evaluate de membrii juriului, reprezentanti ai organizaţiei respective.
3.2. ETAPA II – Participare la workshop
Scopul workshop-ului “Democraţie europeană în acţiune” este de a implica tinerii la sesiuni interactive despre valori şi principii europene, democraţia europarlamentară şi modalităţi practice de implicare în viaţa publică.
În cadrul workshop-ului „Democrație europeană în acțiune”, cei 30 de tineri Promotori selectaţi vor afla detalii despre:
● modul de funcționare a instituțiilor Uniunii Europene;
● procesul decizional la nivel european și în Parlamentul European;
● modalități de implicare a cetățenilor în societate;
● democrație europeană și principalele valori europene;
● organizarea unei acțiuni de comunicare (management de proiect, utilizarea reţelelor de socializare și a altor tehnici de comunicare) cu caracter non-profit şi resurse financiare limitate.
În urma acestui workshop organizat la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, participanţii îşi vor putea dezvolta propunerea iniţială cu care s-au înscris în proiect, astfel încât acțiunea de comunicare să aibă maximum de impact, să fie cât mai originală și atractivă.
Ulterior workshop-ului „Democraţie europeană în acţiune”, Biroul de Informare al Parlamentului European în România va transmite tuturor participanţilor o scrisoare de confirmare a participării acestora la proiect, pe care aceştia o vor putea folosi în relația cu partenerii de comunicare locali.
Organizatorii vor acoperi în perioada de desfăşurare a workshop-ului cheltuielile legate de transport (pentru participanţii din localităţi din afara municipiului Bucureşti), masă şi cazare pentru participanţii la proiect. Toate detaliile necesare vor fi transmise candidaţilor selectaţi să participe la proiect.
3.3. ETAPA III – Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de comunicare locală
Promotorii vor transmite propunerea de acțiune îmbunătățită până la data de 15 aprilie 2017, în urma workshop-ului „Democrație europeană în acțiune”, precum şi data finală de organizare a acțiunii de comunicare locală.
În cazul în care propunerea de proiect nu îndeplineşte sau contravine, prin activităţile propuse, principiilor generale enunţate la pct. 1.2 şi obiectivelor specifice enunţate la pct. 3.1, organizatorii îşi rezervă dreptul de a retrage sprijinul acordat în implementarea acţiunii respective şi de a solicita Promotorului să organizeze o altă acţiune, conform cu obiectivele proiectului “Promotori pentru democraţie europeană”.
În realizarea acţiunii de comunicare locală, Promotorii vor avea în vedere atât o componentă offline, cât şi online.
Comunicarea Offline:
● În intervalul 6-26 mai 2017, Promotorii vor planifica şi organiza componenta de comunicare offline, în propriile comunităţi.
● Promotorii se vor asigura că vor interacţiona cu cel puţin 30 de tineri, prin modul în care îşi vor organiza şi promova propriile acţiuni.
● Evenimentele vor fi documentate cu imagini video, fotografii etc., care vor fi transmise ulterior către organizatori, împreună cu alte informaţii sau documente considerate relevante pentru o ilustrare cât mai corectă a evenimentelor.
Comunicarea Online:
● În etapa de planificare, Promotorii vor asigura promovarea acţiunii (către presa locală, bloguri, grupuri de discuţii, reţele de socializare, etc.), pentru a transmite informaţiile principale despre acţiunea offline către cât mai mulţi posibili participanţi relevanţi.
● În plus, Promotorii pot avea în vedere organizarea unor acţiuni suplimentare în mediul online, menite să accentueze sau să completeze mesajele transmise prin intermediul acţiunii offline. Ex: quiz-uri, concursuri online de fotografie pe teme europene, transmisiune live video pe Facebook, etc.
● Ulterior organizării acţiunilor offline, Promotorii vor publica în mediul online rezultatele activităţilor: albume foto, impresii şi concluzii, interviuri cu participanţi, etc.
Promotorii vor transmite organizatorilor un raport al activităţilor organizate, în maxim 10 zile de la finalizarea fiecărei acţiuni de comunicare.
3.4. ETAPA IV – Conferința de final
Scopul conferinței de final este de a prezenta şi de a aduce la cunoştinţa publicului interesat rezultatele şi impactul evenimentelor implementate de toţi Promotorii.
● Evenimentul va avea loc la Bucureşti, în perioada 09-10 noiembrie 2017.
● Fiecare Promotor va susține o scurtă prezentare a proiectului său, sprijinită de maximum 2 slide-uri Power Point, conform unei structuri comunicate de organizatori.
● Evenimentul va include şi o dezbatere cu deputaţi europeni, pe teme de actualitate şi de interes pentru sectorul de tineret.
Organizatorii vor acoperi cheltuieli legate de transport, masă şi cazare pentru participanţii la proiect. Toate detaliile necesare vor fi transmise ulterior.
3.5. ETAPA V – Întâlnirea cu deputaţi români în Parlamentul European şi vizita de studiu la sediul central al instituţiei din Bruxelles
Scopul acestei etape este de a oferi participanţilor oportunitatea de a se familiariza cu instituţiile europene şi modul acestora de funcţionare, şi de a discuta cu deputaţi români în Parlamentul European despre rolul şi atribuţiile acestora, precum şi de a dezbate alături de aceştia teme de actualitate şi interes.
Detalii logistice:
● Această etapă va avea loc în perioada 26-29 noiembrie 2017 (data de 26 noiembrie va fi dedicată transferului Bucureşti-Bruxelles şi data de 29 noiembrie va fi dedicată transferului Bruxelles-Bucureşti).
● Organizatorii vor achiziţiona biletele de avion în numele participanţilor, pe ruta Bucureşti-Bruxelles sau pe rute din alte localităţi din România, unde există operatori
aerieni care operează curse aeriene cu destinaţia Bruxelles în datele menţionate mai sus şi ale căror tarife nu depăşesc tariful biletelor de avion pe ruta Bucureşti-Bruxelles.
● Organizatorii vor acoperi integral cheltuielile de cazare la Bruxelles şi vor acorda o subvenţie pentru cheltuielile de masă.
● Organizatorii nu vor acoperi cheltuielile de transport sau cazare din alte localităţi spre Bucureşti, în vederea transportului spre Bruxelles.
Organizatorii îşi rezervă dreptul să modifice datele desfăşurării acestei etape, ţinând cont de disponibilitatea biletelor de avion în perioada menţionată. Eventuale modificări vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor în timp util.

 

Leave a Comment