Sport. Sănătate. Performanță.

Sport.Sănătate.Performanță.

Campania” Sport.Sănătate. Performanță” este un proiect pe care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj îl derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Serviciul Public Management Spitale și Cabinete Medicale din Municipiul Craiova, în școlile din Craiova.
Proiectul are ca grup țintă elevi din clasele a III- a (9-10 ani) și se derulează sub forma unor întalniri, discuții, la care participă și cadre didactice, medici si asistenți de la cabinetele școlare și reprezentanți ai DJST Dolj.
Scopul campaniei este conștientizarea rolului important pe care sportul îl are în sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, promovarea sportului, a programelor și evenimentelor pe care DJST le organizează împreună cu autorități și structuri sportive locale, dar și identificarea obstacolelor care îi împiedică pe cei mici să acceseze activitățile sportive, câți dintre ei practică un sport, ce sporturi practică, ce sporturi și-ar dori să practice.